Ghid

Calendarul botezurilor în 2019 – când să programezi creștinarea copilului tău

Nașterea unui copil este un moment ce aduce nespus de multă bucurie în viața oricărui cuplu, acest eveniment fiind rememorat cu drag de către întreaga familie tot restul vieții. Următorul mare eveniment va fi botezul, ritualul prin care nou-născutul intră practic în comunitatea Sfintei Biserici, începându-și astfel o viață pură, fără păcate.

În momentul în care te pregătești să stabilești data botezului ai în vedere faptul că această datină este limitată de Sărbătorile importante din timpul anului, dar în același timp și de termenul de la nașterea copilului. Conform legilor bisericești, acest termen este de 40 de zile.

Este o perioadă suficient de lungă încât să poți alege o dată perfectă pentru acest moment important. Pentru a nu ți se da planurile peste cap și pentru a stabili data cea mai convenabilă, citește mai departe și vei afla exact datele când nu poți planifica botezul, dar și informații utile despre cele mai propice perioade ale anului sau zile ale săptămânii.

Zilele în care nu poți face botezul în 2019

Botezul se poate face în absolut orice zi din an, însă în cazurile în care în acea zi este o Sărbătoare sau pur și simplu o zi de post, se poate ţine doar ceremonia religioasă, petrecerea de după fiind nerecomandată conform legilor bisericești. Din acest motiv, atunci când plănuiești data botezului trebuie să iei în considerare când au loc Sărbătorile și respectiv posturile din an. 

Iată perioadele de post și zilele de sărbătoare din 2019 când nu se poate face botezul însoțit de petrecere:

  • În ajunul și în zilele Praznicelor Împărătești (1-2 februarie; 5-6 și 15-17 iunie; 15 august; 13-14 septembrie);  
  • De luni după Lăsatul secului de carne pentru Postul Sfintelor Paști până la Duminica Sfântului Apostol Toma (4 martie - 5 mai); 
  • De Rusalii (16 iunie);  
  • În Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel (22-28 iunie);  
  • În Postul Adormirii Maicii Domnului (31 iulie -14 august);  
  • De Înălarea Sfintei Cruci (14 septembrie); 
  • În Postul Nașterii Domnului (15 noiembrie - 24 decembrie);  
  • În perioada de la Crăciun până la Bobotează (25 decembrie - 6 ianuarie). 
Dacă vrei să iei o decizie bine documentată și în cunoștință de cauză, citește mai departe toate aspectele pe care trebuie să le ai în vedere pentru organizarea unui botez de neuitat.

La cât timp după nașterea copilului este bine să se facă botezul?

Taina botezului nu are o dată fixă la care poate fi oficiată, dar sunt anumite reguli canonice după care te poți ghida atunci când planifici acest eveniment din viețile voastre. Preoții recomandă ca botezul să fie săvârșit începând cu a 40-a zi de la naștere. Acest interval de 40 de zile este cel după care îi este permis mamei să reintre în biserică după perioadă lăuziei.  

Cu excepția cazurilor de urgență când botezul poate fi făcut imediat după naștere (dacă starea de sănătate a copilului este precară), botezul trebuie programat după cea de-a patruzecea zi de la naștere, astfel încât și mama să poată participa.

În ce perioadă a anului e mai bine să aibă loc botezul?

Fiecare sezon are farmecul său, iar dacă respectați recomandările bisericești întreaga ta familie se va putea bucura la maximum atât de slujba creștinării micuțului sau micuței, dar și de petrecerea de după.
Dacă alegi o zi în afara postului vei avea avantajul că poți servi carne sau preparate din lapte. Tuturor ne plac preparatele pregătite atât cu multă dedicație, dar și cu ingrediente variate ce pot fi folosite în perioadele din afara posturilor.
Dacă alegi să-ți botezi copilul într-o zi de post, va trebui, desigur, să servești exclusiv alimente de post. Chiar și fursecurile sau prăjiturile pe care le vei servi participanților la slujba de creștinare, gustările și întregul meniu de la petrecerea de botez vor trebui să fie de post, în conformitate cu rânduielile calendarului creștin-ortodox.
Lunile călduroase ale anului sunt preferate de majoritatea părinților deoarece petrecerile pot fi organizate în aer liber iar temperatura este una destul de mare pentru a nu vă face griji cu privire la faptul că cel mic ar putea răci din cauza contactului cu apa rece din cristelniță. Cu toate acestea, în cazul în care copilul tău s-a născut într-o lună cu temperaturi scăzute și trebuie să organizezi botezul iarna, poți preveni răceala prin a te asigura că alături de cele necesare ceremoniei vei avea și o păturică mai călduroasă care îți va proteja copilul de frig. Dincolo de acest aspect, micuțul tău va sta doar pentru câteva momente dezbrăcat, doar atunci când va fi scufundat în cristelniță. Temperatura apei este, de cele mai multe ori, una rezonabilă, iar preotul va avea grijă ca totul să se desfășoare într-o manieră plăcută și lipsită de riscuri. 
Recomandarea ar fi să alegi orice perioadă care ți se pare mai potrivită, să iei în calcul 3-4 variante posibile și să vorbești cu duhovnicul care va oficia slujba despre detaliile organizatorice.
O cabină Photo Booth de la Photosnacks ar putea fi elementul care ar fascina mulți dintre invitați la petrecerea ta și prin intermediul căruia te poți asigura că oaspeții tăi se vor bucura de fiecare moment al evenimentului într-un mod interactiv. Vor ieși multe poze reușite și copilul tău va fi în centrul atenției, cu siguranță!

În ce zi a săptămânii este cel mai bine să se facă botezul?

Deoarece botezul este unul dintre primele momente memorabile trăite alături de copilul tău, este de bun augur să planifici din timp toate detaliile și să iei în calcul posibilitatea de a organiza o petrecere alături de ceremonia propriu-zisă. 

Dacă vrei să te asiguri că toți cei invitați vor ajunge la celebrarea micuțului tău, ziua de sâmbătă este cea mai potrivită deoarece ea este de regulă dedicată relaxării și activităților recreative. Dacă începi planificarea din timp, ai o perioadă mai mare la dispoziție pentru a-i anunța pe toți cei dragi de acest lucru, iar botezul copilului tău va fi una dintre prioritățile lor. Veți avea o zi întreagă la dispoziție să vă bucurați de creștinarea celui mic.

Dacă vrei ca botezul copilului tău să fie duminica, este de asemenea o bună idee, dar trebuie să ai în vedere stabilirea un interval orar cât mai confortabil pentru toți participanții, dat fiind că unii dintre ei vor trebui să meargă la serviciu luni dimineață.  Un alt motiv pentru care ai putea lua în considerare creștinarea în ziua de duminică ar fi faptul că slujba ar putea fi oficiată după Sfânta Liturghie, aceasta putând fi însoțită de rugăciunile celorlalți credincioși prezenți în biserică. 

Zilele de luni până vineri, inclusiv, nu sunt potrivite de cele mai multe ori datorită faptului că majoritatea invitaților au programele deja ocupate.
După cum am este menționat și mai sus, botezul se poate face în absolut orice zi din an însă în cazurile în care în acea zi este o Sărbătoare sau pur și simplu este zi de post se poate ține doar ceremonia religioasă.

În final

După ce ai stabilit data botezului poți trece la etapa în care poți pune la punct restul detaliilor pentru petrecerea de după creștinarea micuțului tău. 
În momentul în care ajungi la partea de activități pentru amuzamentul invitaților, pe lângă cele clasice precum muzica, spectacolul de lumini, fotograf, îți recomand să optezi și pentru un Photo Booth de la Photosnacks.  Este o modalitate foarte interactivă de a imortaliza momentele minunate de la petrecerea ta și în același timp te scutește și de căutatul mărturiilor de botez.

Rezervă din timp cabina Photosnacks pentru o petrecere de botez memorabilă!